Karma: Acțiunile Raiffeisen au scăzut cu 10% dupa ce americanii îi anchetează pentru prezența în Rusia

by | 22 Feb 2023 | Economie

Acţiunile grupului bancar austriac Raiffeisen Bank International au înregistrat  o scădere de peste 10% după ce vineri banca a recunoscut că a primit o solicitare de la Biroul de control al activelor străine al Departamentului Trezoreriei SUA (OFAC), cu privire la afacerile sale din Rusia.

Vineri, grupul bancar austriac a informat că, în luna ianuarie, a primit o solicitare de la OFAC pentru “a clarifica operaţiunile cu plăţi şi procesele aferente menţinute de RBI în contextul recentelor evoluţii legate de Rusia şi Ucraina”.

OFAC a cerut, astfel, Raiffeisen să-şi detalieze expunerea la Rusia, zona Donbas, Ucraina şi Siria, inclusiv tranzacţiile şi activitatea anumitor clienţi, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. OFAC a solicitat un răspuns, până în februarie, iar avocaţii Raiffeisen negociază o extindere, angajându-se să trimită informaţiile în trei tranşe, în aprilie, mai şi iunie, susţin sursele.

De la debutul războiului din Ucraina, în luna februarie a anului trecut, şi până în prezent, titlurile Raiffeisen Bank International au înregistrat un declin de 19%.

Raiffeisen Bank International (RBI) este a zecea mare bancă din Rusia în funcţie de active. Amintim că grupul bancar austriac operează în Rusia încă de la prăbuşirea fostei URSS.

Anul trecut, Raiffeisen a înregistrat un profit net de aproximativ 3,8 miliarde de euro, datorită în mare parte unui plus de profit de două miliarde de euro de pe urma afacerii sale din Rusia, notează Reuters.

Directorul general al Raiffeisen, Johann Strobl, afirma recent că examinează opţiunile privind afacerea din Rusia, dar a subliniat că orice mişcare e complicată, după ce anterior declarase că banca „nu este un stand de cârnaţi”, care poate fi închis peste noapte.

Raiffeisen Bank activează pe piaţa bancară din România de 25 de ani, deservind peste 2,3 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice. Banca are 4900 de angajaţi 295 de unităţi, 1131 ATM&MFM şi 27.000 POS-uri.

Raiffeisen Bank alături de alte companii austriece, ca BCR, OMV Petrom, Red Bull etc. fac obiectul unui boicot românesc la adresa Austriei și a tot ce este austriac pentru votul negativ pentru intrarea României în Schengen.

#boicotaustria – Lacrimi, furie și boicot. Decizii radicale luate de politicieni și afaceriști

Etichete: Austria

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading