Anul 2014 a fost marcat de două evenimente esențiale care au dus la actualul conflict din Ucraina.

Primul eveniment, cunoscut de toți, a fost lovitura de stat din Ucraina în care un guvern ales democratic a fost răsturnat sub conducerea Statelor Unite.

La scurt timp după aceea, primele focuri din războiul actual au fost trase în regiunea Donbass (simpatizantă a Rusiei) de către guvernul ucrainean nou instalat. Bombardarea Donbass-ului, care s-a soldat cu 14.000 de morți, a continuat timp de 8 ani, în ciuda încercărilor de încetare a focului în temeiul acordului de la Minsk, mediat de Rusia, Franța și Germania, pe care Ucraina, susținută de SUA, a refuzat să-l implementeze. Pe 24 februarie 2022, Rusia a răspuns în cele din urmă luptelor din Donbass cu intervenția militară din Ucraina.


Al doilea eveniment esențial din 2014 a fost mai puțin observat fiind rar menționat în mass-media occidentală. În noiembrie 2014, potrivit FMI, PIB-ul Chinei l-a depășit pe cel al SUA în termeni de paritate a puterii de cumpărare (PPP-GDP). Această măsură a PIB-ului este calculată și publicată de FMI și Banca Mondială. Mulți economiști consideră PPP-GDP cea mai bună măsură a puterii economice a unei națiuni.

Acțiunea Rusiei în Ucraina reprezintă o întoarcere de la vestul ostil către estul mai dinamic și sudul global. În timp ce Rusia pivotează către est face tot posibilul pentru a se asigura că granița sa de vest cu Ucraina este securizată.

În urma acțiunii Rusiei în Ucraina, inevitabilele sancțiuni ale SUA s-au revărsat asupra Rusiei. China a refuzat să se alăture și să condamne Rusia. Aceasta nu a fost o surpriză, la urma urmei, Rusia lui Putin și China lui Xi s-au apropiat din ce în ce mai mult în ultimii ani, în special cu comerțul denominat în schimbul ruble-renminbi, încercând să fie independente de regimul comercial dominat de dolar.

Dar apoi o mare surpriză. India s-a alăturat Chinei refuzând să onoreze regimul de sancțiuni al SUA. Iar India și-a păstrat decizia, în ciuda presiunii enorme, a telefoanelor lui Biden către Modi și a unui cârd de oficiali la nivel înalt din SUA, Marea Britanie și UE care au mers în India pentru a amenința și a încerca în fel și fel să intimideze India. India nu s-a clintit.

Strânsele legături militare și diplomatice ale Indiei cu Rusia au fost create în timpul luptelor anticoloniale din epoca sovietică. De-a lungul timpului, Uniunea Sovietica, precursoarea Rusiei, și-a folosit putera de veto la Natiunile Unite pentru a împiedica aplicarea sacțiunilor asupra Indiei de catre vest.

Apoi în 1971, când India a intrat în război cu Pakistanul pentru a elibera Bangladeshul, vestul s-a alăturat în mod deschis Pakistanului, SUA și Marea Britanie trimițând nave de război în Oceanul Indian, Moscova venind în ajutorul Indiei, o flotă de nave rusești fiind trimisă în Oceanul Indian împiedicând navele de război americane și britanice să intre în apele teritoriale ale Indiei.

Când India a efectuat primul test nuclear, vestul a fost critic, în contrast cu Moscova care a subliniat natura pașnică a testului.

În mijlocul pandemiei de covid, când trupele chineze și cele indiene sau confruntat, occidentul a privit în altă parte, Moscova jucând un rol principal, aplanând tensiunile dintre Beijing și New Delhi trimițând chiar material militar Indiei pentru a ajuta la contracararea amenintării de la graniță.

Interesele economice ale Indiei în exporturile rusești nu au putut fi oprite de amenințările SUA. De fapt, Rusia s-a dovedit a fi un factor care a pus India și China de aceeași parte, fiecare din ele dorind independență fața de dolarul american. Mai mult decât atât, cu schimbul de ruble-renminbi și cu schimbul de ruble-rupii în curs de realizare, suntem pe cale să asistăm la o lume a comerțului renminbi-ruble-rupie – o alternativă la monopolul dolar-euro? Relația politică dintre India și China e pe cale să ia o direcție mai pașnică?

India este doar un exemplu. Din 195 de țări, doar 30 au onorat sancțiunile SUA împotriva Rusiei. Asta înseamnă că 165 de țări din lume au refuzat să se alăture sancțiunilor. Aceste țări reprezintă de departe majoritatea populației lumii. Majoritatea Africii, Americii Latine (inclusiv Mexic și Brazilia), Asia de Est (cu excepția Japoniei, Coreei de Sud, ambele având trupele americane pe teritoriul lor, Singapore și Taiwan) au refuzat. Numai India și China reprezintă 35% din populați lumii.

În cele din urmă, la recentul Summit G-20, la o revolta intițiată de SUA de părăsire a sălii la o luare de cuvănt a delegatului Rusiei, i s-au alăturat doar reprezentanții altor 3 țări din G-20, 80% dintre aceste națiuni importante refuzând să se alăture! În mod similar, o încercare a SUA de a exclude un delegat rus de la o reuniune a G-20 din Bali a fost respinsă de Indonezia, care deține în prezent președinția G-20.

Națiunile care iau partea Rusiei nu mai sunt sărace ca în Războiul Rece. Din primele 10 țări în PPP-GDP, 5 nu susțin sancțiunile iar acestea includ China (numărul unu) și India (numărul 3). Așadar, prima și a treia economie ca putere se opun SUA în această chestiune. (Rusia este pe locul 6 pe acea listă aproximativ egală cu Germania, numărul 5, cele două fiind aproape egale, dezmințind ideea că economia Rusiei este neglijabilă.)

Aceste poziții sunt mult mai semnificative decât orice vot ONU. Astfel de voturi pot fi constrânse de o mare putere și li se acordă puțină atenție în lume. Dar interesele economice ale unei națiuni și viziunea ei asupra pericolului principal  sunt factori importanți ai modului în care reacționează economic la sancțiuni.

Noi auzim că Rusia este „izolată în lume” ca urmare a crizei din Ucraina. Dacă vorbim despre statele cu influență americană și europeană este adevărat. Dar luând în considerare lumea în ansamblu și economiile în creștere atunci SUA este cea izolată. Și chiar și în Europa apar crăpături. Ungaria și Serbia nu s-au alăturat regimului de sancțiuni iar majoritatea țărilor europene nu vor și într-adevăr nu pot renunța la importurile rusești de energie cruciale pentru economiile lor.