SUA ar vrea ca și UE să deschidă pușculița larg pentru Ucraina

by | 4 Oct 2022 | Extern

Uniunea Europeană plănuiește anul viitor un ajutor de 38 de miliarde de dolari pentru Ucraina

Statele Unite au stabilit un plan de finanțare civilă pe termen lung pentru Ucraina – nu pentru cheltuielile militare, ci pentru infrastructură, sănătate și educație – pentru aliații săi, conform Bloomberg. Planul prevede ca SUA să angajeze 1,5 miliarde de dolari pe lună ca ajutor, dar solicită același nivel de sprijin din partea aliaților săi europeni.

Fondul Monetar Internațional (FMI) estimează că Ucraina va avea nevoie de 5 miliarde de dolari pe lună pentru a îndeplini funcțiile de bază ale statului și pentru a menține economia în funcțiune. Între timp, în septembrie, bugetul ucrainean a avut venituri din ajutor de doar 2 miliarde de dolari, în scădere de la 4,7 miliarde de dolari față de august, potrivit ministrului ucrainean de Finanțe Serhiy Marchenko.

Surse guvernamentale au declarat ziariștilor de la Bloomberg că administrația Biden face lobby din greu pentru ca Uniunea Europeană să fie mai fermă în angajamentele sale, după ce a fost dezvăluit că plățile reale ale UE sunt foarte mici față de sumele promise.

Uniunea Europeană a anunțat un pachet de sprijin de 9 miliarde de euro pentru Ucraina în cursul verii, ajutor din care a fost plătit efectiv doar 1 miliard de euro – 5 miliarde de euro sunt în proces de plată, în timp ce 3 miliarde de euro sunt încă în dezbatere.

„UE nu este o democrație, este o oligarhie dominată de Franța și Germania”

Agenda summitului UE din Republica Cehă de la începutul lunii octombrie va include prezentarea planului UE de alocarea ajutorului pentru Ucraina dar și noi sancțiuni împotriva Rusiei. Planul UE este să aloce Ucrainei anul viitor un total de 38 de miliarde de dolari din bugetul UE.

Unii diplomați europeni intervievați de Bloomberg sunt „teribil de frustrați” de încetinirea procesului decizional al UE. Ei spun că, pe măsură ce iarna se apropie și odată cu ea semnele ale unei crize energetice, unele state membre au început să întârzie și mai mult soluționarea disputelor.

Etichete: Ucraina | UE

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading