„The Point of No Return” sau de ce războiul din Ucraina nu se mai poate încheia cu un tratat de pace?

by | 22 Feb 2023 | Extern, Red Pill

Există doar trei moduri în care se poate încheia un război:

  1. Victoria absolută
  2. Armistițiul
  3. Tratatul de pace

 

Eșecul negocierilor de pace

Nimeni nu știe în momentul de față cum se va încheia războiul din Ucraina. Dar e aproape sigur că nu se încheia printr-un tratat de pace. Această ipoteză s-a consumat cu mult timp în urmă, în martie 2022, odată cu eșecul negocierilor dintre Ucraina și Federația Rusă. Atunci, potrivit fostului premier israelian, Naftali Bennett, care a fost implicat în medierea discuțiilor, cele două părți ajunseseră la un compromis: Federația Rusă urma să se retragă pe pozițiile de dinainte de 24 februarie 2022, iar Ucraina abandona aderarea la NATO. Dar negocierile au fost întrerupte brusc, în ultimul moment, prin intervenția marilor puteri care sprijină Ucraina, respectiv SUA, Marea Britanie, Germania și Franța. „Cred că fost o decizie a Occidentului de a continua să-l atace pe Putin și nu de a negocia”, a declarat Bennett.

După eșuarea negocierilor, lucrurile s-au agravat, iar acceptarea unei păci a devenit din ce în ce mai dificilă pentru ambele părți. Cu toate astea, scenariul de încheiere a războiului printr-o pace negociată a continuat să se afle pe masa lui Vladimir Putin. Multă vreme, acesta a evitat să ia decizii ireversibile, care ar fi zădărnicit definitiv discuțiile despre pace. Toată vara anului trecut, Rusia s-a abținut să bombardeze infrastructura ucraineană, a amânat mobilizarea unor noi forțe noi și a evitat gesturile politice ireversibile. De asemenea, a continuat să livreze gaze naturale și țiței către Europa, în pofida faptului că Uniunea Europeană anunța că vrea să renunțe la importurile energetice din Rusia. Pentru toate acestea Putin s-a explus multor critici de pe plan intern, pe motiv că nu acționeză decisiv, iar asta nu face decât să crească numărul victimelor în rândul soldaților ruși.

Asta ne arată că pentru Moscova „scenariul păcii” a fost mult timp finalul dezirabil, în ciuda retoricii occidentale că obiectivul ar fi fost anexarea Ucrainei și refacerea URSS. În realitate, forțele armate ruse implicate inițial în „operațiunea specială” erau mult disproporționate față de un asemenea obiectiv. Rusia a început invazia cu circa 190.000 de soldați, cu totul insuficient pentru ocuparea unui stat mare, precum Ucraina. Spre comparație, pentru invadarea Poloniei din 1939,  Germania a mobilizat peste 1,5 milioane de soldați! În realitate, scopul inițial al lui Putin a fost ca printr-o operațiune militară fulgerătoare să determine Ucraina să se așeze la masa negocierilor de pace și să accepte poziția de neutralitate față de NATO și Statele Unite.  Acest obiectiv al Rusiei a fost complet ratat, iar războiul a intrat pe un curs nedorit de niciuna dintre cele două părți.

 

Când s-au zădărnicit șansele de pace?

Seria de evenimente care a determinat spulberarea șanselor pentru o pace negociată politic s-a declanșat pe 6 septembrie 2022 când a fost lansată contra-ofensiva ucraineană. Succesul armatei ucrainene pe câmpul de luptă l-a determinat pe Putin să dea curs solicitărilor generalilor săi, care îl avertizaseră cu mai mult timp în urmă că efectivele militare alocate inițial sunt insuficiente pentru menținerea unui front de luptă de aproape de 1.000 de km. Pe 21 septembrie 2022, Putin a semnat decretul pentru mobilizarea parțială, care, potrivit ministrului Apărării, Serghei Șoigu, viza înrolarea  unui număr suplimentar de 300.000 de soldați. (În realitate, numărul persoanelor mobilizate nu este cunoscut – acesta nu a fost menționat Decretul de mobilizare, ci în anexa care a fost clasificată). Este posibil ca mobilizarea ordonată de Putin să fi fost percepută de SUA, NATO și Ucraina ca o escaladare a “operațiunii speciale”, iar de aici totul pare să alunece către un curs ireversibil. 

Momentul crucial s-a produs la câteva zile după declanșarea mobilizării parțiale. Pe 26 septembrie 2022, la ora 2:30, a avut loc o explozie submarină masivă în apropiere de insula daneză Bornholm, pe traseul conductei Nord Stream 2. Apoi, după 17 ore, a avut loc a doua explozie, de același calibru, pe traseul conductei Nord Stream 1.  Ambele explozii au declanșat scurgeri uriașe de gaze naturale,  care au putut fi observate la suprafața mării, la nord-vest de insula Bornholm.

Potrivit jurnalistului american de investigații, Seymour Hersh, sabotarea conductelor Nord Stream care alimentau vestul Europei cu gaze rusești a fost realizată de SUA în colaborare cu Norvegia. Dar Rusia susține în continuare că „anglo-saxonii” sunt autorii actului de sabotaj. Asta înseamnă că pe lângă statele indicate de Hersh, ar mai fi fost cel puțin și Marea Britanie, dacă nu cumva și Danemarca și, eventual, chiar Germania. Implicarea Marii Britanii a fost confirmată indirect de SMS-ul cu textul „It’s done” (S-a rezolvat! – trad.), pe care fostul premier britanic Liz Truss  l-a trimis șefului Departamentului de Stat al SUA, Antony Blinken, la câteva minute după exploziile de la cele două conducte. Autenticitatea SMS-ului a fost confirmată indirect de cererea guvernul britanic de a se investiga interceptarea neautorizată a schimbului de mesaje telefonice dintre premierul Truss și unii oficiali străini. Timpul va scoate cu siguranță la iveală tot adevărul despre autorii actului de sabotaj.

Esențial pentru acest moment este că, odată cu detonarea celor două conducte, s-a rupt și ultima legătură dintre Federația Rusă și statele vest-europene, distrugându-se astfel orice bază de pornire pentru negocierea unei păci în Ucraina.

Acesta a fost „punctul fără întoarcere” – „The Point of No Return” – care a determinat un curs ireversibil al războiului și a eliminat cu totul posibilitatea încheierii unui acord de pace negociat politic.

Câteva zile mai târziu de la sabotarea gazoductelor Nord Stream, a urmat replica Federației Ruse. Pe 30 septembrie, într-o ceremonie urmărită pe tot mapamondul, Putin a anunțat anexarea celor patru regiuni administrative ucrainene, Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie. A fost o decizie pe care Putin a evitat-o multă vreme, tocmai pentru că era conștient de caracterul ei ireversibil. (De amintit aici referendumurile pentru independență organizate în 2014 de liderii locali din Donețk și Lugansk, pe care Rusia nu le-a recunoscut, după ce anterior Putin le ceruse organizatorilor să amâne cele două scrutine). După cum reiese din mărturia premierului israelian Naftali Bennettretragerea din cele patru regiuni, ocupate la începutul invaziei, făcea parte oferta de pace a Moscovei, în schimbul căreia Rusia spera să obțină neutralitatea Ucrainei față de NATO. Însă oferta era valabilă doar dacă cele patru regiuni nu erau incorporate oficial în teritoriul Rusiei. Putin a fost conștient că după anexare, oferta nu mai putea fi valabilă. „Cedarea” acestui teritoriu în favoarea Ucrainei ar reprezenta o înfrângere a Rusiei. De altfel, în discursul în care a anunțat anexarea, Putin a subliniat că Federația Rusă va fi deschisă în continuare la negocierea unei păci, însă retragerea din cele patru provincii nu va mai fi pe masa negocierilor. Din momentul anexării celor patru regiuni,  Federația Rusă a pornit un drum fără întoarcere, iar această decizie a fost în mod evident provocată de distrugerea celor două gazoducte Nord Stream 1 și 2. .

Vezi și:  Greșeli majore în războiul din Ucraina

 

Două declarații care au ruinat orice perspectivă a unui tratat de pace

 

„Acordul Minsk din 2014 a fost o încercare de a oferi timp Ucrainei. Iar ei au folosit acest timp pentru deveni mai puternici, așa cum îi puteți vedea astăzi”, a declarat fostul cancelar german Angela Merkel într-un interviu acordat, pe 8 decembrie, cotidianului Die Zeit.

Câteva zile mai târziu, pe 30 decembrie, fostul președinte al Franței, Francois Hollande, a confirmat declarația Angelei Merkel:

„Da, Angela Merkel are dreptate în această privință”, a spus Hollande. “Începând din 2014, Ucraina și-a întărit postura militară. Într-adevăr, armata ucraineană  este complet diferită față de cea din 2014. Este mai bine pregătită și mai bine echipată. Este meritul acordurilor de la Minsk de a fi oferit armatei ucrainene această oportunitate“.

Declarațiile celor doi au o importanță covârșitoare pentru deznodământul războiului care se desfășoară acum în Ucraina. Germania și Franța au fost garanții acordurilor de la Minsk. Cele două state trebuiau să se asigure că Ucraina va respecta angajamentele sale față de regiunea Donbas (respectiv modificarea constituției pentru stabilirea unei autonomii relative în această zonă și acordarea unor drepturi minorității ruse). Acum este evident că nici Franța, nici Germania nu intenționau să-și respecte înțelegerea. Or, a garanta ceva înseamnă a da încredere celeilalte părți că lucrurile se vor desfășura conform înțelegerii. Iar când cel care garantează dezvăluie că, de fapt, de la început, și-a propus să înșele cealaltă parte, orice fărâmă de încredere este distrusă iremediabil.

După aceste două declarații, negocierea unei păci în Ucraina este aproape imposibilă. Presupunând, prin absurd, că o astfel de ipoteză ar mai fi luată în calcul de Kremlin, atunci Putin ar avea dificultăți uriașe să explice generalilor și susținătorilor săi politici de ce ar accepta o nouă înțelegere cu Occidentul. Un nou acord de pace nu ar face decât să ofere timp Ucrainei pentru a-și reface forțele militare, la fel cum s-a întâmplat și cu celalte două acorduri de la Minsk. De ce ar mai avea Rusia încredere în acei „garanți” occidentali care au recunoscut că toate acordurile anterioare au fost o mare păcăleală? De ce un nou acord ar fi mai de încredere decât cele precedente?  În lumina declarațiilor lui Merkel și Hollande, acceptarea unei oferte de pace de către Rusia ar fi privită de ruși ca o  irosire a sacrificiului tinerilor soldați care au murit pe câmpul de luptă pentru a atinge obiectivele militare. Pacea politică nu mai poate fi o opțiune pentru Rusia.

De cealaltă parte, pacea negociată nu e o opțiune nici pentru Kiev. Ar însemna ca Ucraina să accepte pierderea celor patru regiuni și să admită că sacrificiul soldaților ucraineni pentru eliberarea țării a fost cu totul în van. În plus, în cazul Ucrainei, condițiile de pace ar fi cu mult mai dezavantajoase față de cele negociate în martie 2022. Atunci de ce au mai murit sute de mii de oameni, iar infrastructura țării a fost aproape complet distrusă?  Zelenski nu ar putea explica niciodată o astfel de decizie poporului ucrainean!

 

Armistițiul rămâne singura cale de încetare a războiului

În aceste condiții, așa cum am mai arătat și altă dată, singura variantă de oprire a războiului rămâne încheierea unui armistițiu militar de încetare a focului pe o durată nedeterminată, așa cum s-a întâmplat în Transnistria și în Peninsula Coreeană. La această concluzie au ajuns și experții de la Rand Corporation în ultimul lor raport, intitulat „Evitarea unui război de durată”.

În cazul unui armistițiu, diferendele teritoriale și politice dintre Rusia și Ucraina ar rămâne nerezolvate. Cele două părți și-ar consolida fortificațiile de pe linia frontului, oriunde se va afla aceasta când se va încheia armistițiul. Probabil că, într-un astfel de scenariu, s-ar stabili și o zonă demilitarizată între pozițiile celor două armate, așa cum s-a întâmplat în cazul războiului din Coreea.

Acest scenariu pare să fi prins contur chiar la începutul acestui an, când Statele Unite au încercat inițierea unui dialog cu Federația Rusă, cerând o încetare a focului, sau altfel spus… un armistițiu.

Rusia trebuie să oprească aceste acțiuni [militare] astfel încât negocierile să poată fi de succes” – aceasta ar fi, potrivit ministrului de Externe rus, Serghei Lavrov, propunerea de venită șeful Departamentului de Stat al SUA, Antony Blinken, prin intermediul ministrului egiptean de Externe, Sameh Shoukry.

Moscova a refuzat însă oferta considerând că este „neserioasă”, întrucât nu aborda în niciun fel poziția agresivă a NATO față de  Federația Rusă.

 

De ce o victorie totală este foarte puțin probabilă?

Victoria totală a uneia dintre părți este foarte puțin probabilă. Ambele state se luptă pentru înlăturarea unui risc existențial. Rusia nu poate accepta o înfrângere care ar duce la amplasarea rachetelor balistice ale NATO la granițele sale și la câțiva kilometri de flota sa din Marea Neagră. Este o abordare similară cu cea adoptată de SUA în Criza rachetelor din Cuba din 1962, când americanii au fost pe punctul de a declanșa un război nuclear pentru a nu permite amplasarea rachetelor sovietice la câțiva kilometri de granițele sale. De cealaltă parte, Ucraina nu poate accepta distrugerea ei ca țară, ceea ce ar marca, totodată, o înfrângere uriașă și pentru aliații săi, respectiv SUA și celelalte state din NATO care sprijinit intens armata ucraineană.

Fiecare dintre cele două părți dispune de un atu de ultimă instanță pe care-l poate arunca în luptă dacă va fi pe punctul de a suferi o înfrângere totală. Rusia are arsenalul nuclear, Ucraina poate miza pe o implicare directă a NATO. Însă ambele situații ar conduce la o escaladare a războiului dincolo de o limită controlabilă. Cele două „atuuri” se determină reciproc: intrarea NATO în război ar provoca Rusia să folosească arsenalul nuclear și, invers, folosirea arsenalului nuclear de către Rusa ar provoca intervenția forțelor militare NATO. Niciuna dintre părți, nici Rusia, nici SUA, nici NATO nu își dorește o astfel de escaladare… din fericire! Însă niciuna dintre ele nu ar ezita să-și folosească atu-ul de ultimă instanță dacă s-ar vedea în fața unei înfrângeri iminente!

De aceea, dincolo de propagandă, fiecare parte înțelege foarte bine că nu poate forța victoria absolută împotriva celeilalte, pentru că astfel i-ar provoca pe învinși să-și joace ultima carte ce s-ar întoarce împotriva celor aflați pe punctul de a câștiga.

În aceste condiții, armistițiul rămâne singura cale de încetare a războiului din Ucraina. Nu se mai pune problema “dacă”, ci “când” se va întâmpla acest lucru! Să ne rugăm să se întâmple cât mai repede!

 

Etichete: Ucraina

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading