Associated Press, CNN, New York Times se tem să mai publice cifrele reale ale pandemiei

by | 14 Jan 2022 | Social

După doi ani, agenția de presă stângistă Associated Press își schimbă modul în care acoperă pandemia de coronavirus în curs de desfășurare, fără a mai exagera cu numărul de cazuri, deoarece varianta Omicron continuă să infecteze atât pe cei vaccinați, cât și pe cei nevaccinați ceea ce nu convine clasei conducătoare și acoliților.

Într-un articol intitulat „Valul Omicron determină mass-media să regândească ce date să raporteze”, AP a citat numărul de cazuri de COVID și spitalizările drept „barometre ale marșului pandemiei în întreaga lume”, dar că cea mai recentă creștere (Omicron) „face un haos din statisticile obișnuite, forțând organizațiile de știri să regândească modul în care raportează astfel de cifre”.

Creșterea enormă nu mai este prezentată pentru că sigur e și mai mare dar nu știm căt

„Numărul de cazuri a crescut în timpul sărbătorilor, o evoluție așteptată având în vedere apariția unei variante mai transmisibile decât predecesoarele”, a informat miercuri AP. „Cu toate acestea, acestea reflectă doar ceea ce este raportat de autoritățile sanitare. Ele nu includ majoritatea persoanelor care se testează acasă sau sunt infectate fără să știe despre asta. Sărbătorile și weekendurile duc, de asemenea, la întârzieri în cazurile raportate”.

Datorită modului în care sunt administrate testele COVID, AP a sugerat că numărul de cazuri nu poate fi adunat și că numărul real de cazuri ar fi probabil „substanțial mai mare” decât ceea ce este raportat la nivel de stat și federal.

„Din acest motiv, Associated Press le-a spus recent editorilor și reporterilor să evite să sublinieze numărul de cazuri în relatările despre boală”, a scris AP. „Asta înseamnă, de exemplu, că nu mai există relatări concentrate exclusiv pe o anumită țară sau stat care stabilește un record de o zi pentru numărul de cazuri, deoarece această afirmație a devenit nesigură”.

Este un efect de turmă

AP a continuat citând mai multe organizații de știri care au folosit diferite metode de ascunderea cifrelor reale în reportajele lor, cum ar fi NBC News și Washington Post, bazându-se pe o medie de o săptămână a numărului de cazuri, CNN și New York Times medii pe două săptămâni și MSNBC citând o fereastră de trei zile la nivel de stat.

Ce coincidență că toate aceste difuzoare ale mesajelor democraților lui Biden ascund aceste cifre alarmante în același timp. Cam seamănă cu o înțelegere de tip cartel în piața de media. Colega mea Ana Zaharia a scris despre aceste înțelegeri ale presei mainstream în articolul Cenzura în timp de pandemie. Cum sunt eliminate informațiile care nu trebuie să ajungă la tine

Spitalizările de acum nu mai sunt spitalizările de atunci

„Ratele de spitalizare și deces sunt considerate de unii ca fiind o imagine mai fiabilă a impactului actual al COVID-19 asupra societății. Cu toate acestea, chiar și utilitatea acestor numere a fost pusă sub semnul întrebării în ultimele zile”, a scris AP, recunoscând că cifrele de spitalizare includ și pe cei care se întâmplă să fie testați pozitiv pentru COVID, dar care nu sunt internați din cauza COVID.

Niște motive absolut stupide, hilare demne de o gazetă comunistă sătească ce prostea cititorii cum dorea, exagerând orice ne/realizare în plus sau minus în funcție de cum dorea Partidul. La fel se întâmplă și acum când Partidul Democrat din SUA, de stangă progresistă, e pe cale să sufere o înfrângere usturătoare în toamnă, Președintele Biden aflându-se la un istoric scor negativ de numai 33% aprobare, ceea ce nici Președintele Trump nu reușise cu toată ura asmuțită asupra sa.

Dintr-o dată datele prezentate de regimul Biden trebuie puse la îndoială și reinterpretate, pentu că au realizat cu toții că altfel nu fac decât să se afunde într-o numărătoare perpetuă care nu face decât adunări, nu și scăderi.

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading