Facebook a fost dat în judecată pentru 2,3 ​​miliarde de lire sterline într-un proces de acțiune colectivă

by | 4 Feb 2022 | Social

Compania mamă a Facebook, Meta, este dată în judecată pentru 2,3 ​​miliarde de lire sterline într-un proces, primul de acest fel, în Regatul Unit pentru presupunerea că a abuzat de dominația sa pe piață și pentru exploatarea profundă a datelor utilizatorilor.

Gigantul rețelelor sociale este dat în judecată de un expert în drept concurențial, dr. Liza Lovdahl Gormsen, care a anunțat pe Twitter procesul colectiv împotriva Meta (Facebook) în numele utilizatorilor afectați din Marea Britanie.

„Facebook este de departe cea mai mare rețea socială din Marea Britanie. Cu toate acestea, a existat o latură întunecată a ubicuității (de a fi prezent peste tot in același timp) Facebook: se presupune că a abuzat de dominația sa pe piață pentru a impune termeni și condiții inechitabile britanicilor obișnuiți, in urma carora au fost exploatatele datele personale”, a spus Lovdahl Gormsen într-un comunicat. „Este posibil ca 44 de milioane de utilizatori Facebook din Marea Britanie să fi fost supuși acestui abuz din partea Facebook”.

„Prin exploatarea datelor utilizatorilor, atât în ​​cadrul platformei Facebook, cât și în afara platformei, prin mecanisme precum Facebook Pixel, compania a reușit să construiască imagini foarte detaliate ale utilizării internetului de către utilizatori”, a spus Gormsen. „Prin utilizarea profilurilor de date ale utilizatorilor săi, compania a generat profituri excesive.”

Gormsen, care este specializată în dreptul concurenței în UE și Regatul Unit, in dreptul societăților și guvernanța corporativă din Marea Britanie, a mai afirmat că Facebook a abuzat de dominația sa pe piață pentru a „încheia un târg neloial cu utilizatorii, impunând termeni și condiții pentru accesul la rețeua socială în schimbul datelor personale valoroase fără nicio recompensă bănească.”

Procesul, care va fi audiat de Tribunalul de Apel al Concurenței din Londra, susține că Facebook a stabilit un „preț injust” pentru cei 44 de milioane de utilizatori afectați din Marea Britanie și ar trebui să le plătească despăgubiri pentru exploatarea datelor lor între 2015 și 2019.

„Prețul” stabilit pentru obținerea accesului la rețeaua socială a fost “recoltarea” de catre Facebook a datelor cu caracter personal extrem de valoroase”, a spus Gormsen. „În schimb, utilizatorii au primit doar acces gratuit la rețeaua socială și nicio recompensă monetară, în timp ce Facebook a generat venituri de miliarde din datele utilizatorilor săi. Această înțelegere nedreaptă a fost posibilă doar datorită dominației Facebook pe piață.”

Dr. Gormsen a spus că avocații ei, Quinn Emanuel Urquhart & Sullivan, LLP, au informat Meta despre revendicare. Procesul solicită despăgubiri în valoare de 2,3 miliarde de lire sterline plus dobânzi.

Asupra Facebook au început să se intensifice presiunile în legatura cu monopolul pe care il are in domeniul retelelor sociale dupa ce Comisia Federală pentru Comerț a inceput un proces antitrust in Statele Unite.

Etichete: Facebook

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading