De ce avem impresia că „toată lumea” susține retorica oficială în această pandemie?

by | 23 Jan 2022 | Red Pill

Recent o persoană apropiată mi-a cerut sfatul dacă ar trebui să își facă a patra doză. I-am spus să se uite la evoluția pandemiei din țările occidentale și apoi să tragă propria concluzie cu privire la eficiența vaccinului, a boosterelor, a restricțiilor, a măștilor de protecție și a tuturor celorlalte măsuri luate de autorități… „Dar, totuși, toată lumea, toate guvernele din lume au luat astfel de măsuri…”, mi-a răspuns intrigată persoana în cauză.

I-am răspuns că nu toată lumea susține aceste măsuri. Că sunt oameni de știință, medici cu o bună reputație în microbiologie, virologie sau în combaterea bolilor infecțioase, care susțin alte lucruri decât ceea ce vedem la televizor și în restul presei consacrate.

Nu știu dacă am convins acea persoană că există și o altă versiune decât cea oficială. Probabil că nu. Nici nu îmi propusesem asta. Voiam doar să rostesc adevărul, ca să nu rămână nerostit. Dar întrebarea rămâne:

Cum a fost posibil ca aceste voci competente, mult mai calificate decât cei care i-au cenzurat, să nu ajungă la urechile atât de multor persoane? Cum a fost posibil ca experții cu înaltă calificare, laureați ai premiului Nobel în medicină sau medicii practicieni care au salvat zeci de mii de pacienți COVID cu tratamente ieftine și eficiente să fie cenzurați de către persoane mult mai puțin calificate din guvernele statelor sau din redacțiile presei mainstream?

Un răspuns destul de cuprinzător la toate aceste întrebări ar putea fi un articol publicat în The Epoch Time, sub semnătura lui John Mac Ghlionn. Și tocmai pentru a nu lăsa adevărurile nerostite, vă prezint mai jos traducerea integrală a acestui text. Interesantă nu e doar argumentația autorului, ci și sursele foarte abundente pe care le pune la dispoziție pentru a-și fundamenta raționamentele. Iată textul integral:

„Defăimarea Doctorului Robert Malone”

Dr. Robert Malone este un virolog și imunolog american care și-a dedicat cariera profesională pentru dezvoltarea vaccinurilor ARNm.

În anii 1980, Dr. Malone a lucrat ca cercetător la Institutul Salk pentru Studii Biologice, unde a realizat studii privind tehnologia acidului ribonucleic mesager (ARNm). La începutul anilor 1990, Malone a colaborat cu Jon A. Wolff și Denis A. Carson, doi oameni de știință eminenți, la un studiu privind sintetizarea.

De fapt, Malone este părintele vaccinurilor ARNm. El a fost profesor asociat adjunct de biotehnologie la Universitatea de Stat Kennesaw și a co-fondat Atheric Pharmaceutical, o companie care, în 2016, a fost contractata de Institutul de Cercetare Medicală a Bolilor Infecțioase din Armata SUA.

După cum puteți vedea, Malone nu este un om obișnuit. De fapt, este chiar o persoană extraordinară. Înainte de a-și începe cariera de excepție în știință, Malone a fost tâmplar și a lucrat ca fermier. Profesia de medic a fost una din aspirațiile sale cele mai înalte, iar visul său a devenit realitate prin multă muncă și determinare. Pe parcursul a trei decenii, Malone s-a impus ca unul dintre cei mai competenți cercetători în domeniul virologiei și imunologiei.

Atunci de ce este considerat „un paria” (cum o spune prin propriile sale cuvinte) de atât de mulți dintre colegii săi? De ce Twitter i-a suspendat recent contul?

Dr. Malone este, fără îndoială, cea mai calificată persoană din lume îndreptățită să ne vorbească despre ceea ce noi, ca societate, ar trebui sau nu ar trebui să facem în timpul pandemiei. Cu toate acestea, din motive care vor deveni, mai jos, extrem de clare, el se trezește  dintr-o dată că este ostracizat, redus la tăcere în mare parte și izolat de comunitatea științifică. De ce?

Cu două luni înainte ca de suspendarea contului său de Twitter, Malone a scris o postare profetică pe Twitter:

„Voi vorbi direct”, a scris el. „Medicii care vorbesc sunt vânați în mod activ de consiliile medicale și de presă. Ei încearcă să ne delegitimeze și să ne ia pe fiecare la rând.” Malone a încheiat avertizând că aceasta „nu este o teorie a conspirației”, ci „un fapt”. Ne-a îndemnat pe toți să „ne trezim”.

Din păcate, mulți dintre noi dorm încă.

În documentarea mea peaceast subiect, a devenit clar că Malone a fost redus la tăcere nu pentru că ar fi un șarlatan care striga prostii, ci pentru că a contestat – și încă provoacă – retorica generală despre vaccinuri și mortalitatea COVID-19.

Malone a fost intervievat recent de Joe Rogan. Pentru cei neinițiați, Rogan este gazda unuia dintre cele mai influente podcasturi din lume. La un moment dat, în timpul interviului de trei ore, Malone s-a referit la doctorul Anthony Fauci ca fiind Tony Fauci, adică o persoană pe care cunoaște personal. Malone îi știe deci scheletele ascunse în dulap. Același lucru este valabil și pentru Dr. Peter McCullough, un alt expert de renume mondial, care a apărut pe podcastul lui Rogan.

Înainte de a scrie acest articol, l-am contactat atât pe Dr. Malone, cât și pe Dr. McCullough.

De-a lungul ultimelor 18 luni, Malone a fost zugrăvit ca un fel de om de știință anti-vax, o persoană ale cărei merite sunt îndoielnice și care enunță numai prostii. Ei bine, Dr. Malone nu este așa. Se întâmplă să fie o persoană vaccinată. Iar tot ceea ce revendică e șansa de a avea discuții deschise și sincere despre vaccinuri. În cuvintele sale, vaccinurile „au salvat vieți. Multe vieți.”

Dar este, de asemenea, din ce în ce mai clar că există unele riscuri asociate acestor vaccinuri”, a mai spus Malone. „Diferitele guverne au încercat să nege că ar fi așa. Dar ei greșesc. Coagularea asociată vaccinării este un risc. Cardiotoxicitatea este un risc. Acestea sunt dovedite și discutate în comunicările oficiale ale Statelor Unite sau ale altor guverne.”

Malone nu este un teoretician nebun al conspirației: este o persoană profund familiarizată cu beneficiile și riscurile vaccinurilor. Este un susținător al consimțământului informat. Și consideră că înainte de a lăsa pe cineva să injecteze un vaccin în propriul tău corp, ar trebui să fii pe deplin informat despre riscurile implicate. Nu este în niciun caz o persoană nerezonabilă.

Cu toate acestea, în această eră a falsului scandal și a poveștilor inventate, societatea are nevoie de o victimă de serviciu, un țap ispășitor. Dr. Malone se potrivește perfect. El știe prea multe. Și este mult mai ușor să discreditezi un medic recunoscut – care contestă retorica generală – decât să porți o dezbatere cu el.

Zero grade de separare

Povestea merge mult mai în profunzime. În 2019, BBC a înființat Trusted News Initiative (TNI), un parteneriat care include acum organizații precum Facebook, Twitter, Reuters și The Washington Post. Ni s-a spus că a fost creat pentru a combate „dezinformarea în timp real”. TNI a fost aparent conceput pentru a lupta cu „știrile false”.

Totuși, la o analiză mai atentă, TNI pare să fi fost conceput pentru a promova retorici foarte specifice și pentru a reduce la tăcere orice voce contestatară, cum ar fi cea a lui Malone. În loc să avem încredere în TNI, ar trebui deci să ne punem întrebări asupra motivațiilor  membrilofr săi. (Despre asta Stiri-alternative a scris mai multe aici)

Apoi, este James C. Smith, președintele Fundației Thomson Reuters. El face parte din consiliul de administrație al Pfizer, (detalii aici) o companie care este responsabilă pentru crearea de vaccinuri cu o eficacitate îndoielnică și care are antecedente privind manipularea datelor științifice.

Pe scurt, Pfizer este o companie cu o reputație îndoielnică. Cu toate acestea, directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, a fost numit recent „CEO-ul anului” la secțiunea business a CNN. Judecați cum doriți acest lucru.

Când ne gândim la TNI (și la mass-media în general), ne vin în minte instantaneu mai mulți termeni. „Obiectivitatea” nu este unul dintre ele. În schimb, îmi vin în minte expresiile „foarte compromis” și „conflict de interese”.

Revenind la ideea de obiectivitate sau la lipsa acesteia, în august 2021, The Atlantic a difuzat un articol de succes, foarte citat ulterior, în legătură cu Dr. Malone, căruia i s-au adus mai multe acuzații grave, fără a fi însă fundamentate. Atacul a vizat în mod repetat caracterul și credibilitatea sa. În mod controversat, acel articol, la fel ca toate articolele despre COVID-19 din The Atlantic, a fost finanțat de Ințiativa Chan Zuckerberg și de Fundația Robert Wood Johnson. (a se vedea precizarea de la finalul articolului)

Prima este o organizație înființată și deținută de fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, și de soția sa, Priscilla Chan. Fundația Robert Wood Johnson deține acțiuni la Johnson & Johnson, o companie al cărei vaccin a fost asociat cu apariția cheagurilor de sânge – exact aspectul asupra căruia Dr. Malone ne-a avertizat frecvent în ultimii doi ani.

Lumea ar putea lua în râs acest lucru. Dar, contrar credinței populare, democrația nu moare în întuneric. Moare în plină zi. Moartea ei este lentă și prelungită, mai degrabă în urma mai multor mii de tăieturi, decât din cauza unei singure înjunghieri mortale.

Așa cum scria Steve Levitsky, democrațiile nu mor adesea de mâna generalilor militari, „ci de mâna liderilor aleși – președinți sau prim-miniștri care subminează însuși procesul care i-a adus la putere”.

„Una dintre marile ironii ale felului în care mor democrațiile este că însăși apărarea democrației este adesea folosită ca pretext pentru subminarea acesteia”, a mai scris el. „Așa-numiții autocrați se folosesc adesea de crizele economice, de dezastrele naturale și, în special, de amenințările de securitate – precum războaiele, insurgențe armate sau atacurile teroriste – pentru a-și justifica măsurile anti-democratice”.

Transpuneți aceste afirmații în domeniul pandemiei, iar cuvintele lui Levitsky vor căpăta o semnificație mai puternică decât oricând.

În Statele Unite, nimeni nu trebuie să pună la îndoială eficacitatea măștilor, a vaccinurilor pentru copii, a logicii (sau a lipsei de logică) în privința carantinei sau caracterului neconstituțional al vaccinării obligatorii. Ce să mai spunem de chestiunea nesemnificativă privind decesele persoanelor vaccinate? Nu puneți astfel de întrebări.

Dar stați, dacă știința nu poate fi pusă în discuție, asta nu o transformă în propagandă? Acum taci! Nu iubești America? Nu vrei ca oamenii să trăiască, în loc să moară? Taci și ia vaccinul, apoi rapelul, apoi rapelul-rapelului. Noi, arbitrii adevărului, știm ceea ce este cel mai bine pentru tine. În ironic, acești arbitri auto-intitulați ai adevărului nu duc deloc lipsă de minciuni.

Ne mai surprinde atunci că tot mai mulți americani continuă să își piardă încrederea în presa mainstream și în guvern? Cu toate acestea, suntem respectuoși față de oameni precum Don Lemon de la CNN și Nicolle Wallace de la MSNBC. Și mai rău, se presupune că ar trebui să primim ordine de la Fauci, o persoană despre care se presupune că reprezintă știința, dar care face tot posibilul să defăimeze oamenii de știință. De ce ar ataca un om de știință chiar ceea ce ar trebui să-l reprezinte?

Potrivit numeroaselor rapoarte, Fauci a dezinformat în mod repetat poporul american. Este important să ne amintim că Fauci este, în primul rând, un vorbitor de rang înalt al guvernului SUA. În realitate, el este un politician, care are o diplomă în medicină.

Pentru a o cita pe Gillian Flynn, autoarea cărții „Gone Girl”: „Adevărul este maleabil; trebuie doar să alegi expertul potrivit.”

Și cine putea fi mai potrivit dacă nu Fauci, o persoană cu o înaltă calificarea și cu propriul său fan club? Dar nu vă lăsați păcăliți. Deși Fauci pare că nu trebuie să răspundă în fața nimănui, nu e așa. El răspunde față de guvernul SUA. Dar față de cine răspunde guvernul? Față de Big Pharma, se pare.

În 2019, Institutul Roosevelt a publicat un raport fascinant, „Costul capturării: cum a corupt industria farmaceutică factorii de decizie politică, afectând pacienții”. Raportul subliniază numeroasele moduri în care industria farmaceutică a modelat politicile prin capturarea corporativă. Acesta este un fenomen ce se manifestă în industriile private care și folosesc puternica influență financiară și politică pentru a manipula aparatul decizional al unui stat. Raportul a avertizat despre pericolele lobby-ului și ale vicierii profunde a cercetării medicale.

Ceea ce vedem acum este convergența dintre Big Pharma, Big Tech și Big Government. Să-i spunem „nesfânta trinitate”, Big Tech care face selecția celor din Big Government, iar Big Government face selecția celor din Big Pharma.

Interesant, dar deloc surprinzător, YouTube a eliminat podcasturile lui Joe Rogan cu Robert Malone și Peter McCullough. De ce? Pentru că atunci când vine vorba de viruși și vaccinuri, aceștia sunt printre cei mai remarcabili și cei recunoscuți experți din lume. Și se pare că ei știu lucruri pe care guvernul nu vrea să le cunoaștem. În plus, Google, proprietarul YouTube, pare să fie implicat în relații foarte strânse cu guvernul SUA.

Ceea ce ne rămâne este echivalentul unei dictaturi digitale, în care chiar și cei mai calificați oameni sunt cenzurați, ostracizați și, în unele cazuri, defăimați. Robert Malone este un om înțelept, un om cinstit și un om extrem de credibil. Suferința care i-a fost provocată – și care continuă să-i fie provocată până în ziua de azi – este nejustificată. Dar, știm prea bine, acesta este prețul pe care trebuie să-l plătească pentru că îndrăznit să  conteste „nesfânta trinitate”.

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading