Regimul autoritar din Austria suspendă vaccinarea forțată dar refuză anularea completă

by | 11 Mar 2022 | Extern

După luni de zile în care a amenințat că va pune în aplicare această măsură absurdă și disproporționată, cu amenzi și posibil chiar cu închisoare, Austria și-a suspendat regimul de vaccinare forțată.

Mai multe luni de proteste și o serie de controverse politice au fost necesare ca  vaccinarea din Austria să nu mai fie obligatorie dar e necesară multă vigilență pentru că legea nu a dispărut complet ci a fost suspendată convenabil, până când politicienii vor iar să-și cumințească turma.

Autoritățile austriece promiteau eliminarea măsurii în februarie, când au anunțat relaxarea măsurilor în țara „Corona Apartheid” (cum a fost numită pentru regimul drastic dur împotriva persoanelor nevaccinate), dar acum au confirmat suspendarea măsurii, deoarece nu este „proporțională” cu amenințarea reprezentată de Omicron, variantă foarte ușoară a virusului chinezesc.

Potrivit unui raport al Kronen Zeitung, anunțul că măsura a fost suspendată a fost făcut miercuri, cu doar câteva zile înainte ca amenzi de până la 3.600 de euro să fie introduse pentru cei care nu au făcut un vaccin.

Karoline Edtstadler, care este ministrul constituțional al Austriei, a explicat că măsura a fost suspendată „pentru că există multe argumente că încălcarea drepturilor fundamentale nu este justificată”. Interesant cum nu a văzut până acum acest lucru.

Cu toate acestea, deși vaccinarea forțată ar putea fi suspendată deocamdată, atât Edstadler, cât și ministrul Sănătății, Johannes Rauch, au subliniat că legea nu a fost eliminată în întregime și ar putea fi pusă în aplicare în orice moment dacă guvernul consideră că este necesar.

Austria a fost una dintre primele țări europene care și-a amenințat populația cu vaccinarea obligatorie prin lege, spunând rezidenților fie să fie vaccinați, fie să se confrunte cu consecințe legale, adică amenzi foarte mari sau chiar închisoare.

[Poate mi-a scăpat din atenție să specific că Austria este un stat democratic din Uniunea Europeană și nu o dictatură din Orientul Mijlociu. Mea culpa.]

Măsurile de obligare la vaccinare au fost introduse oficial la începutul lunii februarie printr-o lege votata în Parlament deși, din mai multe motive, sancțiunile pentru încălcarea noilor reguli nu urmau să fie aplicate până la jumătatea acestei luni. Poate un fir de conștiință zdrăngănea îndepărtat într-o sală cu capete goale.

Cu toate acestea, în ciuda amenințărilor, regimul de vaccinare forțată nu părea să aibă un efect pozitiv semnificativ asupra ratei de vaccinare. Austriecii păreau să nu se lase intimidați.

Un raport Kronen Zeitung din februarie a susținut că legea nu a avut niciun efect pozitiv asupra numărului de persoane care au fost vaccinate în Viena, cifrele de vaccinare părând chiar să scadă în capitală odată cu introducerea măsurii.

Această afirmație pare acum să fie susținută de Der Spiegel, care arata că vaccinarea forțată nu a avut „practic niciun efect în Austria”, spunând că doar aproximativ 26.000 de persoane au fost vaccinate împotriva bolii de la începutul lunii februarie, în timp ce legea era în vigoare.

Într-adevăr, cifrele de la Ministerul Sănătății din țară sugerează că puțin sub un milion de oameni rămân nevaccinați împotriva virusului chinezesc, sfidând această lege absurdă și imorală, reprezentând aproximativ 13% din populație.

Între timp, pe toată durata calvarului de vaccinare obligatorie, protestele împotriva măsurii au continuat să aibă loc în toată țara, mii de oameni ieșind în stradă pentru a cere casarea măsurii, în ciuda hărțuirii autorităților statului.

Țara a găzduit, de asemenea, cel puțin o demonstrație care reflectă mișcarea Freedom Convoi din Canada, cu o paradă de vehicule care își făceau drum prin centrul orașului Viena luna trecută, în ciuda faptului că protestul a fost declarat ilegal de autorități.

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading