Situația economică a Europei se va agrava în 2023, consideră FMI

by | 25 Oct 2022 | Economie

Creștere lentă, inflație încă foarte mare și risc de penurie de energie care ar putea agrava situația, așa s-ar putea caracteriza pe scurt situația din care pare că nu vom ieși curând.

Fondul Monetar Internațional (FMI) nu și-aa ascuns pesimismul față de starea  economiilor europene în acest an și în 2023, considerând că acestea „s-au întunecat considerabil”, în previziunile sale regionale publicate date publicității duminică, 23 octombrie.

FMI și-a prezentat previziunile economice globale pe 11 octombrie, în cadrul reuniunilor sale anuale organizate cu Banca Mondială la Washington, iar apoi a publicat rapoarte regionale, precum acesta.

„Europa era pe cale să iasă din pandemie la sfârșitul anului 2021, cu un mix de politici în general adecvat (…), în timp ce inflația în creștere era pe cale să se reducă”, dar „războiul Rusiei în Ucraina și consecințele sale au schimbat  complet această perspectivă”, a detaliat FMI în acest raport regional.

Creșterea economică pe continentul european, excluzând Turcia și țările aflate în conflict, este acum așteptată la 3,2% în 2022 și 0,6% în 2023, adică cu 0,7 și, respectiv, 1,1 puncte mai puțin față de ceea ce era anticipat când previziunile anterioare, publicate în iulie.

În ceea ce privește inflația, aceasta ar trebui să încetinească în 2023, dar să rămână foarte ridicată. FMI se așteaptă la 6,2% în economiile europene avansate și, respectiv, la 11,8% în economiile europene emergente.

Tabloul este sumbru și „unul dintre principalele riscuri pe termen scurt este întreruperea ulterioară a aprovizionării cu energie care, combinată cu o iarnă rece, ar putea duce la lipsuri de gaze, raționalizare și dificultăți economice mai profunde”, a avertizat FMI.

Tensiunile sociale s -ar putea intensifica ca răspuns la criza costului vieții”, împingând guvernele să aibă „o politică fiscală mai expansionistă, care ar putea forța băncile centrale să-și înăsprească și mai mult politica monetară”.

„Confruntați cu o combinație de creștere scăzută și inflație ridicată care s-ar putea agrava, factorii de decizie europeni se confruntă cu compromisuri severe și alegeri politice dificile”, a mai menționat FMI.

„Recesiunile economice – cel puțin două trimestre consecutive de creștere negativă a PIB – proiectate în anumite părți ale Europei s-ar putea transforma în recesiuni și mai profunde pe continent”, a avertizat creditorul internațional. La nivel global, FMI și-a menținut prognoza de creștere pentru 2022 la 3,2% și a redus-o pe cea din 2023 la 2,7%.

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading