Acordul final de pace dintre Ucraina și Rusia poate depinde de rezultatele de pe câmpul de luptă dar nimeni nu știe cum va decurge războiul.

Mulți din prietenii Kievului se așteptau ca Moscova să-și copleșească rapid vecinul. În schimb, Ucraina a respins ofensiva inițială a Rusiei, prea încrezătoare și prost gestionată. Apoi, Kievul și aliații săi au început să-și imagineze victoria, chiar recuperând teritoriul pierdut în 2014. Încet, încet, au început sa vadă realitatea asa cum este, crudă, cu o Rusie în permanentă ofensivă, producând daune mari unei Ucraine îmbatată de sloganurile victorioase venite din Europa și Statele Unite.

Ceea ce se întâmplă în continuare este greu de anticipat. Ambele părți pretind că au avantaj pe termen lung, dar nimeni nu știe cu adevărat ce o sa se întample. Mai probabil decât un rezultat decisiv, de partea uneia din părți, ar putea fi un conflict înghețat, cu alte linii de desfășurare. Perspectiva ca ambele țări să se confrunte cu o incertitudine violentă și costisitoare timp de luni sau ani este cea mai bună imagine a acordului de pace.


Discuțiile despre sfârșitul razboiului au ridicat întrebări cu privire la garanțiile de securitate. În martie, când Kievul și Moscova se întâlneau, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut că aderarea la NATO părea să fie inaccesabilă: „Este clar că Ucraina nu poate fi membră a NATO; înțelegem asta… De ani de zile am auzit despre aparente uși deschise, dar am înteles deja că nu vom intra, iar acestea sunt adevăruri și trebuie recunoscute.”

Cu toate acestea, negociatorii Ucrainei, deși au indicat dorința de a lua în considerare neutralitatea, au insistat pentru a le fi oferite garanții de securitate similare cu cele cuprinse în articolul 5 al NATO de către un număr de țări, inclusiv membrii permanenți ai Consiliului de Securitate – care include desigur, SUA – și un amestec curios – Canada, Germania, Israel, Italia, Polonia și Turcia.

Deși acele discuții s-au încheiat fără rezultat, problema continuă să atenueze perspectivele unei înțelegeri. La începutul acestei luni, cancelarul german Olaf Scholz a spus ce gândeau mulți alți lideri europeni, că orice angajament nu va fi asemanator cu articolului 5 din Tratatul NATO. El a spus că garanțiile „trebuie adaptate situației specifice” a Kievului, dar „acesta este un proces îndelungat și prin urmare, nu poate fi încă concretizat”.

Francezii nu au venit cu nimic mai concret. Oficialii NATO și ale Uniunii Europene au discutat opțiunile de securitate pentru Ucraina. Un consilier prezidențial francez, ramas anonim, a declarat pentru Politico: „Suntem pregătițî să oferim garanții de securitate”. Parisul a vrut să ofere garanții care să il implice „în sensul că, dacă Ucraina ar fi atacată, am putea evalua mijloacele de a o asista și de a-i permite să-și restaureze suveranitatea și integritatea teritorială”, orice înseamnă asta. Însă apartenența la NATO nu a fost privită ca o alternativă: „Acestea sunt garanții de securitate care, într-un fel, sunt similare cu cele care există în Tratatul Uniunii Europene, dar care sunt în principiu diferite de modelul NATO”.

Asta îi lasă pe ucraineni și pe toți ceilalți în întuneric.

Membrii NATO și-au dat seama cu toții că includerea Ucrainei în alianță va duce la conflict cu Rusia. Niciunul dintre ei nu este pregătit să lupte în numele Kievului. Nimeni nu crede că apărarea Ucrainei merită un război cu Rusia.

Asta include SUA. Deși America s-a dovedit a fi cea mai militarizată țară din lume după încheierea Războiului Rece, Washingtonul a purtat războaie cu state sărace în curs de dezvoltare ca Haiti, Panama, Somalia, Serbia, Irak, Afganistan, Libia și Siria. Spre meritul lor, factorii de decizie de la Washington au înțeles riscurile pe care le implică o confruntare directă cu Rusia și până acum au spus nu. Refuzul NATO de a intra în război, pană acum, reflectă această judecată.

Există un sentiment popular puternic de a ajuta Ucraina, dar nici americanii, nici europenii nu asediează birourile de recrutare militară pentru a participa la eliberarea Donbasului. Nu există demonstrații în masă sau campanii de petiții pro război. Cei care strigă cel mai tare pentru acțiuni militare mai dure sunt, în mod convenabil, departe de linia frontului. Oamenii de pe ambele maluri ale Atlanticului recunosc că războiul este criminal și nedrept, dar nici nu cred că justifică participarea lor la război.

Întotdeauna a fost mai ușor să începi decât să oprești războaiele. Ce se întampa în Ucraina nu este deloc diferit. Oricum se termină războiul ruso-ucrainean, tara de la nord de Romania va rămâne distrusă și în mare parte pe cont propriu.