Ce avem acum dupa ani de pandemie este o viața normală distrusă, vise spulberate, disperarea răspândindu-se mai repede decât boala pe care aceste măsuri au încercat să o contracareze.
Dintr-o dată vechile reguli nu s-au mai aplicat iar guvernele s-au repezit pentru a umple golul dându-ne cadouri atăt de strălucitoare incat a trebuit să inchidem ochii și să ne ferim privirea (cel mai ravnit cadou a fost slăbirea din cand în cand a funiei cu suntem legați).
Ceea ce am avut în ultimul an sunt în mare parte reglementări guvernamentale stupide (există vreuna inteligentă?) pe care oameni le-au interiorizat în mod sfios ca și cum ar fi fost predate de un profet pe tăblițe de piatră. Da, mania Covid este ca un cult religios. Ceea ce mă îngrijorează mai mult decât o apariție greșită a idolatriei sunt atitudinile sociale care vin odată cu aceasta. Acum, orice fel de amenințare poate fi tratată din nou prin impunere de reguli așa cum tocmai s-a facut – viața mea devine a ta dragă guvern. (Nu credeți că ONG-urile care luptă impotriva incălzirii climatice așteaptă să le vină rândul? Să impună și ele reguli din ce in ce mai severe și mai stupide?).
Peste tot în lume s-au luat măsuri de protecție dar conducătorii europeni au adoptat versiunea cea mai discriminatorie: plătirea tuturor angajatilor de la stat.
Nu este rău că marile corporații și guvernele au avut grijă, așa cum și trebuie, de proprii angajați dar ce facem cu ceilalți?
În primăvară, carantina – la fel ca toate măsurile guvernamentale „temporare” (a se citi: de lungă durată) – părea rezonabilă, deoarece amenințarea covidului va dispărea în câteva săptămâni (nu?). De ce să distrugem productivitatea daca vom reveni la normal în scurt timp?
Săptămânile s-au transformat în luni și lunile într-un an. Este imposibil ca după un an de salarizare guvernamentală să nu existe consecințe financiare semnificative pentru indivizi, ca acest lucru să nu fi schimbat mentalitatea și structura ideologică a unor segmente mari ale societății. Mă întreb se intamplă cu adevărat: în timp ce unii au fost plătiți de guverne (care au împrumutat și tipărit bani), ceilalți au fost lăsați să lupte pentru ei înșiși. Timp de un an mulți angajați au primit o vacanță plătită (fără plăcerea de a călători) în detrimentul celorlalți. Și mai mult se va accentua ideea că cel mai bine este să fii angajat la stat, să lucrezi in poliție, jandarmerie, anaf, armată sau ministere pentru că principiul este simplu: indiferent ce se intamplă salariu va merge. Dar ce facem cu industriile grav afectate de carantine și alte reguli stupide? Ce facem cu horeca? Ce facem cu serviciile? (nu cele secrete care o duc bine ci prestari servicii) Ce facem cu micile magazine de cartier de care depind multe familii pentru asigurarea traiului de zi cu zi? (chiar daca nu au fost inchise sunt grav afectate de scaderea vănzărilor).
Tinand cont de toate acestea acest basm trebuie să se încheie într-o bună zi dacă vrem să continuăm ca societate normală. Ruptura dintre cei ale căror mijloace de trai le-au fost luate fără milă și cei care se bucură de cea mai mare parte a salariilor lor pre-pandemice este mare dar incă nu este prea tarziu ca problema sa fie remediată.
