“Lumea se termină de zeci de ani.”
În 1989, un înalt oficial al Programului ONU pentru Mediu a avertizat că „națiuni întregi ar putea fi șterse de pe suprafața Pământului prin creșterea nivelului mării dacă tendința de încălzire globală nu este inversată până în anul 2000”.
În 2006, în filmul său „An Inconvenient Truth”, Al Gore, fost vicepreședinte american, a declarat fără echivoc că mai aveam doar 10 ani înainte să ajungem la punctul fără întoarcere.
Presa mainsteam, ONG-uri de peste tot ne spun că mergem pentru totdeauna pe o cale de autodistrugere determinată de climă.
O soluție care a fost propusă a fost ideea taxelor pe carbon. Potrivit Băncii Mondiale, 40 de țări și 20 de orașe din întreaga lume folosesc o formă de taxare pe carbon sau de comercializare a emisiilor de carbon pentru a reduce producția de gaze cu efect de seră.
La Summit-ul pentru acțiune climatică din 2019, întalnire globala la care se discută despre schimbările climatice și pe care ONU îl găzduiește din 1995, cunoscută sub numele de COP, 77 de țări și peste 100 de orașe s-au angajat să implementeze o politică de emisii nete zero până în 2050. Au fost promise miliarde de dolari guvernelor la diverse inițiative ecologice. A fost un succes uriaș în viziunea unora.
Să ne intelegem, emisiile nete zero nu înseamnă zero absolut. Înseamnă că, dacă dețineți o afacere care emite CO2, ar trebui să compensați acea producție cu reducerea unei cantități egale de gaze cu efect de seră. La COP cu nr. 26 de anul trecut (unde, cu o ironie supremă, mașinile Tesla închiriate de participanți au fost încarcate cu electricitatea produsă de generatoare diesel) rezultatele au fost puțin diferite.
CNBC a raportat că „summitul ONU privind schimbările climatice s-a încheiat cu apeluri către guverne să revină anul viitor cu angajamente mai dure de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră”. Și „oamenii de știință din domeniul climei, experții juridici și politicienii au susținut că acordul final de la Glasgow a dus la progrese mici pentru a aborda criza climatică”.
Se pare că entuziasmul a scăzut…
Acum nu vreau să imi bat joc de aceste eforturi. Cu siguranță o planetă mai curată este un obiectiv nobil. Și vreau să cred că acest efort global masiv este făcut cu bună credință. Dar nu este greu de înțeles de ce țările din întreaga lume căuta să-și ascundă promisiunile climatice.
Energia nu este o marfă clasică. Poți începe să cumperi carne de pui dacă taxele impuse carnei de vită fac friptura prea scumpă. Dar nu poți să construiești doar un parc eolian pentru a înlocui centrala pe cărbune pentru că nu are culoarea potrivită, verde.
Energia conduce lumea. Ne încălzește și răcește casele. Ne alimentează mașinile. Practic ne alimentează viețile. Și iată un alt adevăr incomod: combustibilii fosili sunt chiar inima consumului de energie. Încercarea de a forța o schimbare prin descurajări economice (adică taxe) este o rețetă pentru dezastru.
În primul rând, conceptul în sine este eronat. Este o taxă se auto elimină. Dacă taxele sunt concepute pentru a forța firmele să adopte forme mai durabile de energie iar companiile indeplinesc criterile atunci veniturile fiscale scad. Iar acest lucru nu este niciodată acceptabil pentru guverne.
Apoi există impactul asupra utilizatorului final. Taxele care sunt concepute pentru a modifica comportamentul sunt de obicei destul de punitive (ONU a recomandat o taxă între 135 și 5.500 USD pe tonă metrică). Aceste costuri ajung să fie transferate către utilizatorul final, făcând ca aceste taxe să aibă efecte negative mult timp după ce dispar (presupunând că au chiar succes).
Conceptul de taxe pe carbon este o formă de inginerie socială, ele sunt concepute pentru a obține un răspuns care altfel nu s-ar întâmpla, un fel de pașaport verde, digital.
Taxa ridică costul afacerii, ceea ce o face o taxă regresivă. Și nu incurajează inovația care vine doar din profit. Una din cauzele prin care capitalismul a doborăt comunismul este inovația. În capitalism omul a putut crea liber iar rezultatul muncii i-a aparținut nu a fost confiscat de catre stat omorând viitoarele invenții (vorbesc de adevaratul capitalism în care există concurența nu cel actual, cel globalizat).
Dar banii fac lumea să se învârtă. Aceste eforturi deformate, de inverzire forțată, sunt în mare măsură conduse de guverne și grupuri de interese. Problema este că guvernele sunt finanțate din bani publici. Nu e ca și cum trebuie să producă un rezultat valoros pentru a fi plătiți, așa cum fac toate companiile.
Deci, în timp ce lumea se luptă să se salveze cu energie verde petrolul a crescut la peste 80 de dolari pe baril și cred că va ajunge la 100 de dolari. Costurile pentru energie vor crește iar cei au de suferit vor fi tot cei fară venituri mari, cei mulți, care vor fi ultimii beneficiari ai energiei verzi. Să intelegem bine fenomenul: DiCaprio, Bill Gates, Al Gore, etc beneficiază in momentul de fața de energia verde la a cărei producție contribuie financiar aproape toți săracii planetei.
