După scumpirile foarte mari din piața liberă de energie se așteaptă scumpiri și mai mari

by | 20 May 2021 | Social

Persoanele care nu au încheiat contracte de furnizare a energiei electrice pe piața liberă riscă să plătească, de la 1 iulie, facturi mult mai mari decât acum. Oricum, aceștia plătesc energie electrică mai scumpă de la 1 ianuarie, când a început efectiv liberalizarea, însă de la 1 iulie prețurile vor fi și mai mari. La sfârșitul lunii martie, doar 40% dintre consumatorii de energie se aflau pe piața liberă. Restul se aflau în regim de serviciu universal. Un ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) prevede că furnizorii de ultimă instanță pot acorda discounturi până la 30 iunie 2021.

Însă, de la 1 iulie, vor apărea modificări cu mare impact aspra prețurilor la consumator: cresc tarifele la furnizorii de ultimă instanță și dispar unele obligații ale acestora.

Practic, de la 1 iulie, acești furnizori, la care se află cei mai mulți consumatori casnici, vor putea trimite facturi mult mai mari decât până acum. În primul rând, vor crește tarifele practicate de furnizorii de ultimă instanță, adică Enel, Electrica, CEZ, E.ON, cu până la 7%. În plus, dispar și acele obligații ale furnizorilor, care pot determina consumatorii casnici să aleagă oferte cu valoarea cea mai mică, pe piața liberă, la același furnizor sau la altul.

Sunt așteptate scumpiri la energie foarte mari

Fără acest ordin al ANRE, consumatorii casnici care nu alegeau o ofertă pe piața liberă ar fi plătit de la 1 ianuarie facturi cu până la 26% mai mari, în regim de serviciu universal. Ordinul a mai tăiat din aceste creșteri uriașe și a lăsat timp clienților să încheie contracte pe piața liberă mai avantajoase decât cele de serviciu universal. Ordinul a fost necesar și în condițiile în care consumatorii casnici nu erau suficient de bine informați asupra procesului de liberalizare, creându-se haos pe piața energiei și panică în rândul consumatorilor. Forțat de împrejurări, ANRE a emis acest ordin.

Însă chiar și în condițiile în care a fost acordată această perioadă de șase luni pentru informare și pentru încheierea de contracte pe piața liberă, la prețuri mai avantajoase, foarte mulți consumatori încă au rămas în serviciu universal.

De la 1 iulie, se vor adăuga și aceste creșteri de tarife de până în 7% ale furnizorilor de ultimă instanță, la cele de până în 26% de la începutul anului.

Potrivit unui document al Consiliului Concurenței din luna martie, diferența între prețul pentru serviciu universal și cea mai ieftină ofertă concurențială poate fi semnificativă în cazul unor furnizori de ultimă instanță, precum Enel Energie, Enel Energie Muntenia și CEZ Vânzare. La alți furnizori de ultimă instanță, E.ON Energie și Electrica Furnizare, diferența este foarte mică. Prețul pentru serviciu universal este mai mare decât cea mai ieftină ofertă concurențială cu 2-4% în cazul Electrica Furnizare și E.ON Energie România, respectiv cu 9-16% în cazul Enel Energie, Enel Energie Muntenia și CEZ Vânzare.

Pentru cei care încă nu sunt hotărâți sau nu știu să încheie contracte pe piața liberă, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a publicat tutoriale video prin care îi învață pe consumatorii de energie electrică și gaze naturale cum să aleagă cele mai bune oferte de furnizare a energiei electrice și gazelor naturale. ANRE a mai publicat un ghid prin care a explicat cum pot fi folosite, pas cu pas, comparatoarele de prețuri.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading