Ucraina a decis să pună „o pauză” contraofensivei „de primăvară” care începuse cu două săptămâni în urmă. Oricum s-ar încerca o interpretare pozitivă a acestei decizii, în realitate e clar că lucrurile stau prost. Că dacă stăteau bine, Ucraina nu și-ar fi întrerupt momentul de glorie.
Așadar, lucrurile nu stau bine pe frontul din Ucraina. Nici pentru ucraineni, care nu au putut penetra liniile defensive ale adversarului, dar nici pentru ruși, care stau blocați în tranșee până se produce deznodământul contraofensivei ucrainene. În aceste condiții, se intră într-o nouă fază a conflictului din Ucraina. Devine din ce în ce mai clar, pentru ambele părți, că războiul cu arme convenționale nu le poate oferi o victorie decisivă, care să le asigure o soluționare favorabilă a conflictului. Întrebare e ce urmează după ce armele convenționale se vor dovedi insuficiente?
O primă mișcare s-a produs chiar la începutul acestei luni. Cele două mari puteri care se confruntă în acest război au început să-și transmită, pe căi ocolite, mesaje amenințătoare privind utilizarea arsenalului nuclear.
Oficial, atât SUA, cât și Federația Rusă neagă orice intenție de a escalada conflictul la nivelul unei confruntări nucleare. Ambele puteri manifestă maximă prudență în discursul public, fiind conștiente că dacă ar adopta o astfel de poziție oficială, și-ar pierde instantaneu sprijinul internațional de care se bucură fiecare în acest moment.
Nu o pot face oficial, dar asta nu le împiedică să folosească surse neoficiale. Mesajele se transmit prin „analiștii de casă” ai celor două cancelarii. Nu sunt poziții asumate de conducerea celor două state. Dar așa-zisele „analizele obiective”, publicate de acești „analiști de casă”, despre cum țara lor ar putea folosi arsenalul nuclear în războiul din Ucraina, pot fi interpretate ca veritabile amenințări adresate adversarului în încercarea de a-l descuraja și de a-l determina să-și schimbe strategia.
Amenințare SUA: Putem livra arme nucleare Ucrainei, pentru a descuraja Rusia
Primul mesaj de acest gen a fost transmis din Statele Unite. Pe data de 9 iulie 2023, pe site-ul think-tank-ului „The American Enterprise Institute”, a fost publicat un editorial cu titlul următor: „Ar putea Biden să descurajeze un atac nuclear al Rusiei asupra Ucrainei? Da, dacă va da arme nucleare Ucrainei”.
Editorialul este semnat de Michael Rubin, un analist specializat în securitate națională, foarte apropiat de decidenții de la Washington. A a lucrat la Pentagon, a fost implicat în deciziile Ministerului Apărării din SUA și a predat cursuri de strategie și securitate ofițerilor superior ai armatei americane pentru pregătirea operațiunilor militare ale SUA din Irak, Golful Persic și Afganistan. A fost chemat în judecată de turci după tentativa de lovitură de stat din 2016 împotriva lui Erdogan și se află pe lista persoanelor indezirabile a Ministerului de Externe din Federația Rusă. Cu acest background profesional, se poate considera că multe dintre ideile pe care acesta le exprimă în spațiul public reflectă într-o anumită măsură și mentalitatea leadership-ului american.
Premisa principală de la care pleacă Rubin în editorialul său e că dacă Rusia începe să piardă pe câmpul de luptă, atunci va fi din ce în ce mai predispusă să folosească armele nucleare tactice în Ucraina pentru a înclina balanța în favoarea ei. Într-adevăr, Rusia și-a modificat relativ recent postura nucleară, renunțând (la scurt timp după SUA) la politica „No first use” – NFU („Nu vom lovi primii cu arme nucleare”). Conform noii posturi, stabilită prin decret prezidențial, la data de 2 iunie 2022, Rusia ar putea folosi atacul nuclear inclusiv ca răspuns la o agresiune cu arme convenționale care „amenință existența însăși a statului”. Iar de-a lungul timpului, toți oficialii ruși au insistat că, în viziunea lor, extinderea NATO până la granițele Rusiei, reprezintă o amenințare existențială inacceptabilă, mai ales dacă ținem cont că alianța nord-atlantică a reprezentat dușmanul de moarte al URSS în timpul Războiului Rece. Deci premisa lui Rubin este corectă și e susținută de documente și declarații oficiale din partea rusă.
Ceea ce este îngrijorător în editorialul analistului american este soluția propusă! Rubin consideră că Rusia ar putea fi descurajată să folosească armele nucleare în Ucraina dacă SUA va accepta să livreze ucrainenilor bombe de același fel, cu permisiunea de la folosi în orice fel, oricând și oriunde (deci inclusiv împotriva unor ținte de pe teritoriul rusesc!).
„Ceea ce ar trebui să facă Biden e să spună clar Rusiei că orice utilizare a armelor nucleare, de orice dimensiune, împotriva Ucrainei, va duce la furnizarea de către SUA a acelorași tipuri de arme nucleare Ucrainei, fără nicio restricție în privința locului și modului în care Ucraina le-ar putea folosi. Mafia non-proliferării ar putea urla de indignare, dar Occidentul trebuie să-și orienteze politica nucleară spre realitățile existente, nu spre ceea ce ar fi de dorit sau în sensul tratatelor golite de conținut pe care statele revizioniste nu le mai respectă.”
Răspunsul Rusiei: Am putea lovi nuclear orice țară din Europa care ajută Ucraina, fără să ne temem de o replică americană
Reacția Rusiei a fost cât se poate de promptă. La doar patru zile după publicarea editorialului analistului american, Rusia “a transmis” răspunsul său către cancelariile occidentale prin intermediul unui articol semnat de profesorul de științe politice Serghei A. Karaganov. Ca și „omologul” său american, Karaganov este un apropiat al decidenților de vârf din propria sa țară, fiind un apropiat al președintelui Putin și al ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov. Și tot la fel ca „interlocutorul său” din SUA, Karaganov activează într-un think-tank de securitate din propria sa țară, pe care îl și conduce – Consiliul de Politică Externă și Apărare (Council on Foreign and Defence Policy), care are o colaborare strânsă cu Administrația Prezidențială, Ministerul de Externe și Ministerul Apărării din Federația Rusă. Prin urmare, ca și în cazul lui Rubin din SUA, poziția exprimată de Karaganov are aceeași valoare de „avertizare neoficială”, transmisă către adversar, cu privire la utilizarea arsenalului nuclear.
Pe data de 13 iunie, profesorul de științe politice Serghei A. Karaganov, a publicat într-o revistă rusă, de limbă engleză (sic!), „Russia in global affairs”, un articol intitulat „O decizie dificilă, dar necesară”.
Ideea principală a articolului lui Karaganov este că determinarea SUA și în general a Occidentului de a alimenta armata ucraineană cu arme din ce în ce mai sofisticate, escaladând conflictul, are la bază faptul că lidership-ul occidental ar fi uitat ororile celui de-al Doilea Război Mondial și nu se mai teme de riscul unei confruntări nucleare ce ar putea duce la distrugerea umanității. De aceea, spune Karaganov, Rusia ar putea continua să lupte „încă un an sau doi sau trei, sacrificând mii și mii dintre oamenii săi cei mai buni și distrugând zeci si sute de mii de oameni care trăiesc în teritoriile care acum se numesc Ucraina și care au căzut într-o capcană tragică a istoriei”. Politologul rus consideră că pentru a se evita acest deznodământ, occidentalilor trebuie să li se reamintească de teama pe care o aveau în timpul Războiului Rece cu privire la riscul nuclear: „Acea teamă trebuie reînviată. Altfel, omenirea este condamnată”.
„Prin urmare”, spune Karaganov, „este necesar să fie reactivat instinctul de conservare pe care Occidentul l-a pierdut și să îl convingem că tentativa sa de a dezmembra Rusia prin înarmarea Ucrainei este contraproductivă chiar pentru Occident. Va trebui să facem din nou din descurajarea nucleară un argument convingător prin coborârea pragului privind utilizarea armelor nucleare – prag care a fost stabilit la un nivel inacceptabil de înalt – iar apoi să parcurgem rapid, dar prudent, scara escaladării. Primul pas a fost deja făcut prin declarațiile relevante ale Președintelui rus și ale altor lideri: anunțul amplasării armelor nucleare și transportoarelor lor în Belarus și intensificarea pregătirilor de luptă pentru forțele strategice de descurajare. Dar sunt încă mulți pași pe această scară. Eu am numărat circa două duzini. Lucrurile pot merge de asemenea până la punctul în care îi vom îndemna pe compatrioții noștri și pe ceilalți oameni de bună credință să părăsească zonele rezidențiale din apropierea unor instalații care ar putea deveni țintele unor lovituri în statele care oferă sprijin direct regimului de marionete de la Kiev. Inamicul trebuie să știe că suntem pregătiți să lansăm o lovitură preventivă ca răspuns la toate actele sale de agresiune actuale și anterioare, pentru a preveni alunecarea într-un război termonuclear global.”
Karaganov își continuă expunerea transmițând cancelariilor occidentale că Rusia nu are motive să se teamă de un răspuns american în cazul în care ar lovi cu bombe nucleare anumite ținte din statele Europene implicate în sprijinirea Ucrainei:
„Am spus și am scris de multe ori că, dacă vom construi în mod corect o strategie de intimidare și descurajare și chiar dacă vom folosi armele nucleare, riscul unor „represalii” nucleare sau al altor tipuri de lovituri pe teritoriul nostru poate fi redus la un nivel absolut minim. Doar un nebun, care, mai presus de orice, urăște America, ar avea curajul să riposteze în „apărarea” europenilor, punându-și astfel în pericol propria țară și sacrificând Bostonul pentru un Poznan condiționat. Atât SUA, cât și Europa știu foarte bine acest lucru, dar preferă să nu se gândească la asta.”
Concluzii
Nu putem stabili cu certitudine dacă există o corespondență directă între cele două analize publicate de „analiștii” din cercurile de putere de la Washington și Moscova. Dar este clar că în anturajul decidenților de vârf din SUA și Rusia ideea utilizării armelor nucleare nu mai este un tabu. Se vorbește pe șleau de acest scenariu și, mai grav, reacția publică pare a fi anesteziată, ca și cum lumea s-ar fi împăcat deja cu un astfel de deznodământ. Celebrul slogan invocat deseori de ruși și de americani anul trecut, că „Nimeni nu poate câștiga un război nuclear”, pare să fi dispărut de pe masa de lucru a strategilor celor două mari puteri.
La fel de grav e și faptul că ambii politologi legitimează atacul nuclear, susținând, în mod paradoxal, că astfel s-ar preveni o confruntare nucleară globală ce ar putea duce la dispariția umanității. Uciderea a zeci de milioane de oameni și dezastrul ecologic uriaș par a fi justificate, în viziunea celor doi, dacă prin asta s-a evita dispariția umanității. Acesta este argumentul lor.
Adevărul este însă că nu avem nicio certitudine că lucrurile vor merge așa cum se arată în teoria lor. Omenirea nu a mai fost pusă niciodată în situația în care ca o mare putere să lanseze un atac nuclear știind că partea aversă are posibilitatea de a riposta cu o armă de același gen. Când SUA a bombardat Hiroshima și Nagasaki, nici Japonia, nici aliații săi de atunci nu dispuneau de arsenal nuclear.
Deci nu putem anticipa cu precizie cum va reacționa partea adversă în scenariu de azi, când ambele tabere dispun de astfel de arme de distrugere în masă. Nu știm cum va reacționa Rusia dacă Ucraina ar primi arme nucleare din Statele Unite. Efectul ar putea să fie exact opus celui estimat de Michael Rubin. De exemplu, Rusia ar putea fi mult mai predispusă să fie prima care lansează lovitura nucleară pentru a nu permite Ucrainei să folosească bombele americane.
La fel, nu știm exact cum ar funcționa strategia propusă de Karagonov. În mod similar, SUA sau statele europene ar fi poate mai determinate să folosească primele arama nucleară dacă Europa s-ar confrunta cu riscul iminent al unei lovituri de acest gen din partea Rusiei.
O altă concluzie e că ambii „analiști” consideră că nivelul de precauție privind utilizarea armelor nucleare trebuie coborât. Ambele viziuni depășesc cu mult limitele posturii nucleare adoptate oficial de statele lor. Ei spun că e justificat să se folosească armele nucleare, chiar și în situația în care țara lor nu este într-o situație disperată. În viziunea lor, bomba nucleară nu mai trebuie privită ca o soluție de ultimă instanță.
Iar cea mai gravă concluzie dintre toate e că, pentru prevenirea conflictului nuclear global, niciunul dintre cei doi analiști nu mai ia în calcul soluția negocierilor care a ferit umanitatea de acest risc pe toată perioada Războiului Rece. Dimpotrivă, ambele părți crconsideră că nu mai e nimic de negociat și că soluția necesară este escaladarea sau chiar utilizarea armelor nucleare în speranța (spunem noi naivă) că astfel partea adversă s-ar intimida și ar accepta necondiționat recunoașterea înfrângerii.
Pentru a înțelege cât de gravă este situația de acum, ar trebui să ne punem o întrebare oarecum retorică: “Ce s-ar fi întâmplat cu SUA, cu Asia, cu Europa, cu întreaga lume, daca în momentul bombardamentelor atomice din 6 și 9 august 1945, Japonia ar fi dispus de un arsenal atomic de același calibru ca cel american?”
