Viktor Orban refuză să pedepsească familiile maghiare pentru războiul Rusia-Ucraina

by | 11 Mar 2022 | Extern

Spre deosebire de alte națiuni occidentale care au făcut ca oamenii săraciți deja de pandemie să îndure costul sancțiunilor economice împotriva Rusiei, premierul Viktor Orban spune că nu va pedepsi familiile maghiare pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina.

„Este clar că suntem cu toții interesați să punem capăt acestui război cât mai curând posibil și într-o manieră negociată”,

a declarat Orban, adăugând că se opune sancțiunilor de petrol și gaze din cauza poverii economice pe care le-ar pune asupra familiilor maghiare.

„Extinderea sancțiunilor la sectorul energetic, petrol și gaze ar fi o povară disproporționată pentru Ungaria. De aceea am precizat clar că condamnăm atacul armat al Rusiei, condamnăm și războiul, dar nu vom permite ca prețul războiului să fie plătit familiilor maghiare! Prin urmare, sancțiunile nu ar trebui extinse la petrol și gaze”, a spus el.

Cu 90% dintre familiile maghiare care își încălzesc casele cu gaz și țara importând majoritatea petrolului și gazelor naturale din Rusia, sprijinirea unor astfel de sancțiuni ar paraliza țara. Orban deja a luat mai multe măsuri, în ianuarie, de înghețarea prețurilor la alimente și combustibil, de scădere a TVA la utilități.

Concluziile lui Orban au fost confirmate și de Pavol Kubík, un purtător de cuvânt al companiei slovace de transport de gaze Slovak Eustream:

„În prezent, nu există un substitut eficient pentru aprovizionarea cu gaze rusești, iar oprirea acestora ar face mai multe daune UE decât Rusiei”, a spus Kubík, adăugând: „Livrarea ar scădea în mod clar, ceea ce ar avea diverse consecințe regionale”.

Administrația Biden a interzis importurile de petrol și gaze rusești cu efect imediat dar refuză să crească producția internă cedând în fața eco-extremiștilor care nu vor decât energie „verde”:

„Petrolul rusesc nu va mai fi acceptabil în porturile americane, iar poporul american va da o altă lovitură puternică mașinii de război a lui Putin”, a spus Biden.

Americanilor li se spune de către instituții de presă tradiționale precum Washington Post că vor trebui să accepte prețuri la benzină de peste 4 dolari dolari în viitor, pentru că:

„În fața lui Putin merită prețul”.

Acum prețul e aproape 5 dolari. La începutul mandatului lui Biden era 2,1 dolari.

În Marea Britanie, premierul Boris Johnson a declarat că guvernul va elimina treptat importul de petrol rusesc până la sfârșitul anului dorind să folosescă alte surse de import sau sporirea producției proprii și reîntoarcerea la gazul de șist.

În ciuda faptului că livrările rusești reprezintă doar 8% din totalul importurilor de petrol în Marea Britanie, prețurile la benzină și motorina sunt deja în creștere vertiginoasă, iar gospodăriile din Marea Britanie se confruntă cu cea mai mare scădere a veniturilor reale din ultimele decenii.

În România, deși nu suntem foarte depndenți de combustibil de la ruși, politicile de taxare excesivă ale UE a făcut ca prețurile gaz, energie și petrol s-o ia razna rău. Și dcă pentru energie electrică și gaz, Guvernul a luat cu întârziere, e adevărat, măsuri de compensare și plafonare a prețurilor, dar pentru banzină și motorină nu s-a făcut nimic. S-a dat liber la furat din buzunarele noastre. Concret anul trecut, în martie 2021 benzina era 5,3 lei acum este 8,5 lei. Cine câștigă? Statul, prin încasarea taxelor șî impozitelor în sume aproape duble. E corect? Pentru Stat, da.

Etichete: Ungaria

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading