Olandezii nu ne vor în Schengen. Noi continuăm să ne căciulim. Putem face altceva?

by | 21 Oct 2022 | Politică

Parlamentul olandez a adoptat o rezoluție joi (20 octombrie) prin care se afirmă că Țările de Jos ar trebui să se opună aderării României și Bulgariei la spațiul fără frontiere Schengen.

Vestea vine la două zile după ce Parlamentul European a adoptat o rezoluție cu o majoritate covârșitoare, prin care îndeamnă statele membre Schengen să permită României și Bulgariei să adere la spațiul de liberă circulație al UE fără întârzieri.

Vestea a căzut ca un trăznet pe scena politică românească, având în vedere optimismul afișat de politicieni, după ce s-a reușit obținerea sprijinului tuturor celorlalte state.

Marcel Ciolacu, președintele PSD a mers chiar mai departe și a obținut o declarație de sprijin total din partea socialiștilor europeni pentru aderarea României la spațiul Schengen. De altfel a fost singurul care a sigurat voturi integral pozitive pentru aderare.

Trădătorii de serviciu din Parlamentul European care au votat împotrivă ori s-au abținut, sunt colegii din PPE ai lui Iohannis și PNL și bineînțeles elitiștii din Renew – progresiștii USR-ului și ai lui Cioloș. Dacă ar fi votat toți pentru, poate altfel stăteau lucrurile în legislativul olandez.

România este pregătită de 11 ani să intre în Spațiul Schengen

Motivele Olandei sunt evidente și nu ezită să discrimineze țară noastră care îndeplinește din 2011 criteriile tehnice obligatorii pe care toate țările le-au respectat când au intrat în Schengen. România nu trebuie să fie un competitor puternic pe piața de comerț maritim; mărfurile lumii nu trebuie să intre prin Constanța când Olanda are interes să-și protejeze activitățile portuare din Rotterdam și Amsterdam. Cel mai iubit concurent în piață este cel lipsă, evident.

Utilizarea unor noțiuni vagi ca statul de drept și eliminarea corupției ca și motive de respingere sunt aberante pentru că ele nu pot fi cuantificate, sunt subiective și în mod evident nu pot fi niciodată respectate 100%.

Trebuie să fii naiv să crezi că în Europa de Vest nu există corupție și justiția își face treaba cu precizie și corectitudine iar legile sunt respectate cu sfințenie.

Peșcheș de 44 milioane de euro pentru olandezi. De ce? Degeaba!

Olanda este cel mai mare exportator de ecstasy din lume jucând un rol major și ca exportator de cocaină și canabis. (vezi Wikipedia)

În raportul privind crima organizată la nivel mondial România are un scor mai bun decât Olanda 4,59, față de 4,69. Olanda este pe locul 18 în Europa și 107 în lume după topul țărilor cu cea mai mare criminalitate. România ocupă abia lucul 22 în Europa și 115 în lume.

Click aici pentru hartă. Click aici pentru raport.

Nu am auzit să fie vorba de excluderea Olandei din Schengen că prin granițele ei maritime intră cantități enorme de droguri și alte mărfuri ilegale generând crimă organizată și corupție.

De ce nu avem politicieni curajoși care să bată cu pumnul în masă, să ceară public pe scena europeană sa se înceteze această discriminare economică?

În continuare statele europene ne tratează doar ca pe o piață de desfacere și ne înfrânează dezvoltarea economică și creșterea nivelului de trai pentru populație.

Țări care s-au îmbogățit sute de ani pe exploatarea coloniilor și care și-au dezvoltat infrastructura fără să respecte mii de norme aberante deazi, ne reproșează nouă săracia și ne impun să salvăm păsări, broaște și fluturi în detrimentul contruirii de drumuri, ne interzic cărbunii și ne condamnă la frig, ne fură medicii, constructorii, inginerii, instalatorii și copiii și ne acuză că nu ne dezvoltăm ca ei.  Și noi ne căciulim în continuare și le cumpărăm produsele. Chiar nu putem face altceva?

Etichete: discriminare | Olanda

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite

   Articole populare


Te-ar putea interesa

Loading


Loading